Votul din Biroul Permanent Național al PNL este, deocamdată, în favoarea președintelui partidului, Illie Bolojan. Majoritatea liderilor, membri BPN, au votat împotriva susținerii unui executiv condus de Adrian Veștea. Structura votului la rezoluția respectivă a fost următoarea: 41 de voturi împotriva susținerii unui guvern condus de Adrian Veștea, 13 au votat pentru și 2 membri BPN s-au abținut.
Războiul din PNL nu s-a încheiat în această seară. Discuțiile din BPN au fost încinse, cu acuzații și argumente de ambele părți. După ședința de astăzi,Adrian Veștea și adepții săi vor continua să convingă, prin diverse mijloace, cât mai mulți senatori și deputați PNL să voteze executivul ce ar urma să fie propus de prim-vicepreședintele (încă) PNL. Este posibil ca în joc să se arunce mai multe și mai mulți agenți de influență. Planul gândit de președintele Nicușor Dan și PSD este ca procedurile să se deruleze cât mai rapid, astfel încât Cabinetul Veștea să fie învestit de Parlament în câteva zile, iar liberalii să se trezească în fața unei dileme extreme: să voteze sau nu suspendarea/ excluderea din PNL a unui prim-ninistru și a unor miniștri membri de partid??!
