ULTIMA ORĂ Autoturism răsturnat pe Șoseaua Vrancei, spre Bolotești

0
44

Un nou accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN2D – Șoseaua Vrancei. Evenimentul s-a petrecut aproape de comuna Bolotești. Din primele informații, un autoturism BMW s-a răsturnat pe câmp după ce a intrat în coliziune cu un cap de pod, într-o curbă, probabil din cauza vitezei. Sunt 3 persoane rănite destul de grav. La fața locului au ajuns polițiștii și cadrele medicale. Doi răniți au fost preluați de ambulanțe SAJ iar unul a fost preluat de echipajul SMURD. Răniții, conștienți, au fost transportați la Spitalul Județean din Focșani. S-au format coloane de mașini pe ambele sensuri de mers.