AcasăActualitateULTIMA ORĂ Alerte de caniculă, dar și de furtună,...

ULTIMA ORĂ Alerte de caniculă, dar și de furtună, în județul Vrancea

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat și extins atenționările cod galben, atât de caniculă cât și de instabilitate atmosferică. În primul rând, de astăzi la prânz și până diseară, în Crișana, Maramureș, nordul Banatului, nordul și centrul Transilvaniei, sudul Moldovei (inclusiv Vrancea) și în estul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Maximele termice vor fi de 30-33 de grade Celsius.

Pe de altă parte, tot până diseară, în Banat, Oltenia, vestul și nordul Munteniei și în zona montană (inclusiv Munții Vrancei) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50-70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1-4 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi, local, de 15-25 de litri/mp și pe arii restrânse vor depăși 40-50 de litri/mp. (sursa: ANM)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite