sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ A murit cunoscuta dizidentă Doina Cornea

ULTIMA ORĂ A murit cunoscuta dizidentă Doina Cornea

În această dimineață s-a anunțat decesul Doinei Cornea, la vârsta de 89 de ani, una dintre cele mai cunoscute personalități contemporane care s-a opus regimului comunist. Doina Cornea a fost cadru didactic universitar la Cluj Napoca și, de-a lungul anilor, în perioada comunistă, a trimis numeroase texte critice postului Europa Liberă. În anul 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Împreună cu fiul ei, în 1987, a răspândit manifeste de solidaritate cu revolta muncitorilor din Brașov. Ambii au fost arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). Pe 23 decembrie 1989 a fost cooptată în Frontul Salvării Naționale, organism din care a demisionat pe 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia. A primit un mare număr de distincții, titluri și premii, dintre care cele mai importante sunt: Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989); Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles (1989); Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009), din partea Regelui Mihai a primit Crucea Casei Regale a României în octombrie 2009.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu