Turiştii români ocolesc lumea arabă

0
262

Primul charter, organizat de câteva agenții românești, care urma să zboare din septembrie către Iordania, a fost anulat din lipsa cererii, situație similară cu zborurile de Egipt din toamnă, potrivit Cocktail Holidays, unul dintre cei mai mari turoperatori din România, care susține că turiștii români au început să evite lumea arabă. „Românii au, din acest an, o reticență față de lume arabă. Deși Iordania este o țară  stabilă și unde nu s-a întâmplat nimic, turiștii români evită să meargă acolo. Turiștii români se tem nu doar de Iordania sau de Egipt, ci de lumea arabă în general”, a spus joi Dan Goicea, directorul Cocktail Holidays, la un seminar. El a explicat că în luna aprilie, firma lui și alte două agenții de turism au scos la vânzare locurile pentru charterul care urma să zboare din septembrie spre Iordania, însă în cinci luni s-au vândut doar 30 de bilete.camel

„Nu a mai vrut nimeni să se înscrie și toți cei care ofertează Iordania spun da, e frumos, dar nu anul ăsta. Problema e că nici iordanienii nu au făcut nimic ca să se pormoveze”, a afirmat Goicea. El miza pentru zborurile charter spre Egipt pe aproximativ 1.300 de turiști în următoarele luni. Situația tensionată din țările arabe, având ca epicentru războiul din Siria, dar și atentatele din Egipt, i-au ținut departe pe turiștii români de destinațiile din zonă. Singurul loc din lumea arabă în care românii merg în număr la fel de mare ca anul trecut este Dubaiul. Și pentru Egipt, scăderea este dramatică. Turoperatorul va lansa pentru această destinație un charter atât primăvara, cât și toamna. Anul trecut, zborurile de toamnă spre Egipt au început în 28 august și s-au încheiat pe 6 decembrie. Și în primăvară românii și-au făcut vacanțele în Egipt, cursele charter funcționând din martie și până în mai.

În această toamnă, însă, cererea scăzuse la o treime, iar agențiile au fost nevoite să anuleze zborurile, iar turiștii care cumpăraseră deja bilete au fost redirecționați spre zborurile de linie. Prompt Service Travel Company, deținută de familia Goicea, a fost înființată în urmă cu 22 de ani. Cocktail Holidays este brandul turistic al Prompt Service Travel, lansat în urmă cu 11 ani. Firma operează chartere din București, Cluj-Napoca, Iași, dar și din alte orașe mari ale țării, informează profit.ro