miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăActualitateTudorel Toader vrea racordarea comunei Vulturu la rețeaua de gaze

Tudorel Toader vrea racordarea comunei Vulturu la rețeaua de gaze

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a vorbit jurnaliştilor, la Focşani, timp de oră şi jumătate, despre proiectele de infrastructură pe care le are la ministerul pe care îl conduce. Dintre cele nouă puncte aflate pe agenda întâlnirii cu ziariştii, ultimul a surprins prin aducerea lui în atenţie, mai ales că nu are nicio legătură cu activitatea ministrului. Este vorba despre introducerea conductei de gaze naturale în comuna unde s-a născut ministrul – Vulturu – demnitarul lăudându-se cu faptul că a fost cel care i-a făcut această sugestie primarului localităţii de  peste 8.000 de locuitori. “Anul trecut vorbeam cu primarul (n.r. Nicuşor Păcuraru-PSD), pe care îl cunosc foarte bine, pe care îl respect şi pe care îl apreciez, are simțul bunului gospodar. Şi îi spuneam despre posibilitatea racordării comunei la gaz metan. Nu are treabă cu justiţia, ştiu. Dar are treabă cu viaţa cetăţeanului în general, cu perspectivele de dezvoltare a localităţii. Şi îi spuneam, dacă nu am putea începe, în condiţiile legii, demersurile pentru o eventuală branşare, racordare a comunei la gaz metan. Sigur că a fost de acord. Am obţinut avizul, aprobarea de la Transgaz, avizul de la o societate de distribuţie a gazului metan, cu sediul la Galaţi, a fost realizat studiul de fezabilitate. Rămâne să vedem identificarea sursei de finanţare, de acoperire a cheltuielilor de branşare. Cel mai probabil, atenţia va fi îndreptată spre fonduri europene”, a spus ministrul Justiției.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu