luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneTrei rachete rusești au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Rachetele au...

Trei rachete rusești au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Rachetele au fost detectate de Forțele Aeriene Române

Structurile Statului Major al Forţelor Aeriene care execută serviciul de luptă permanent pentru supravegherea spaţiului aerian al României au detectat luni, 10 octombrie, în intervalul orar 8.05-9.09, trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odessa şi Viniţa). Ţintele aeriene au survolat şi spaţiul aerian al Republicii Moldova.

Din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea. Ţintele aeriene în discuţie nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO. Radarele de supraveghere şi cercetare din cadrul Forţelor Aeriene Române fac parte din sistemul de comandă şi control naţional al României şi al NATO şi asigură informarea şi avertizarea timpurie a decidenţilor militari şi politici din România şi din Alianţă.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale condamnă în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, exprimând sprijinul total pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării vecine. Acţiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate, încalcă grav orice normă a dreptului internaţional umanitar şi, implicit, a Cartei Naţiunilor Unite. (Biroul de presă al MApN)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu