miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăStiri InterneTrei inculpați într-un caz de trafic de influență: au primit mită pentru...

Trei inculpați într-un caz de trafic de influență: au primit mită pentru că promiteau obținerea de permise de conducere și angajarea în instituții publice / Unul se îmbrăca în uniformă MAI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

-T.L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată,

-C.G., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

-D.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada februarie 2021 – mai 2022, inculpatul T. L. ar fi pretins și ar fi primit în mod direct pentru sine, de la mai multe persoane, suma totală de 19.300 euro, 40.600 lei, un autoturism (echivalentul a 1.200 euro) și produse alimentare, lăsând să creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea, cât și din cadrul Biroului/ Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, a Instituției Prefectului Vrancea și Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Vrancea, astfel încât să îi determine pe aceștia să asigure promovarea probelor teoretică și practică a examenelor pentru obținerea permisului de conducere auto, respectiv soluționarea într-un mod favorabil a unor dosare penale, precum și angajarea în cadrul unor instituții publice.

Din suma totală pretinsă și primită, 300 de euro și produse alimentare ar fi fost primite de inculpatul T. L., în același scop, de la inculpatul D.R (care inițial promisese 500 euro), iar alți 700 de euro ar fi fost acceptați și primiți de la inculpatul C.G., direct sau prin intermediul inculpatului D.R., în perioada februarie – martie 2022. În cauză s-a dispus sechestrul asigurător asupra unor sume de bani deținute de inculpații T. L. și C.G. Totodată, procurorii au propus instanței confiscarea specială de la inculpatul T. L. a sumelor de 13.000 euro, 38.100 lei, a unui autoturism și a sumei de 1.300 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii instituite în cauză. În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. (sursa: DNA)

Unul dintre inculpați se folosea de însemnele Ministerului Afacerilor Interne pentru a beneficia de bani și alte avantaje. Acesta purta uniformă MAI la întâlnirile cu persoanele care aveau nevoie de permise de conducere sau de rezolvarea unor dosare penale. La aceste întâlniri erau chemați și angajați ai structurilor MAI, pentru a da credibilitate promisiunilor.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu