vineri, aprilie 19, 2024
AcasăComuna meaGAROAFATrei incendii la gospodăriile populației și două misiuni pirotehnice, printre intervențiile pompierilor...

Trei incendii la gospodăriile populației și două misiuni pirotehnice, printre intervențiile pompierilor vrânceni în weekend-ul de 1 Mai

În acest sfârșit de săptămână, în care toți românii au sărbătorit Ziua Internațională a Muncii, peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea s-au aflat la datorie și au monitorizat permanent evoluția dinamicii din teren, în scopul dispunerii, la nevoie, a măsurilor imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților. Astfel, în perioada 29 aprilie – 01 mai, pompierii militari vrânceni au intervenit pentru stingerea a trei incendii izbucnite la gospodăriile populației din județ, precum și în două misiuni pirotehnice. Totodată, paramedicii SMURD au fost solicitați în 34 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat.De asemenea, în scopul preîntâmpinării unor situații de urgență, echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Vrancea au efectuat în mod organizat 6 verificări și activități de recunoaștere/ verificare la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani.

Una dintre situațiile relevante care au avut loc în acest weekend a fost un incendiu izbucnit sâmbătă, 30 aprilie, la o gospodărie din Țifești. La locul evenimentului s-au deplasat 3 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Forțele de intervenție au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Țifești. Salvatorii au stins incendiul în limitele găsite, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la construcțiile din imediata vecinătate. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale la fața locului unui bărbat în vârstă de 89 de ani, care a suferit un atac de panică. După acordarea asistenței, acesta a refuzat transportul la spital. În urma incendiului, au ars obiecte de mobilier din interiorul unei bucătării și circa 80 mp din acoperișul acesteia. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost amplasarea sistemelor de gătit necorespunzător față de materialele combustibile.

Cele două misiuni pirotehnice s-au desfășurat vineri, 29 aprilie, în comunele Garoafa și Vrâncioaia. În comuna Garoafa, echipa pirotehnică a ridicat un proiectil exploziv calibru 75 mm, iar în comuna Vrâncioaia un proiectil exploziv calibru 76 mm. Muniția a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la numărul unic pentru apeluri de urgență 112! (ISU Vrancea / foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu