joi, mai 9, 2024
AcasăComuna meaSOVEJATrasee mountain bike noi la Soveja

Trasee mountain bike noi la Soveja

Primăria Soveja și Serviciul Salvamont Vrancea încearcă să diversifice oportunitățile de petrecere a timpului liber în zona montană. Una dintre acestea o reprezintă traseele pentru mountain bike. Iar peisajele pitorești din Munții Vrancei sunt un motiv în plus pentru iubitorii de mișcare și adrenalină. Reprezentanții Primăriei Soveja și ai Serviciului Salvamont au identificat 3 noi trasee montane propice pentru un asemenea sport. ”Primul dintre ele va începe la intrarea în sat, va înconjura comuna prin păduri și pe coamele dealurilor, atingând și anumite obiective turistice. Cel de-al doilea va pleca tot din capul satului, trecând Coașa, coborând spre Negrilești și revenind la Soveja, pentru ca cel de-al treilea să plece la fel din comună și să urce vârful Coașa pentru a ajunge la Lepșa cu întoarcere prin Negrilești. În discuțiile avute și cu primarul Ionuț Filimon, s-a stabilit ca, până la sfârșitul lunii, primul traseu să fie gata, urmând ca și celelalte să fie amenajate, marcate și indicate corespunzător atât cu semne, panouri sau alte semnale cât și cu pancarte, în locurile de interes, care să spună povestea locului sau a obiectivului. Toate cele trei, alături de altele două (Soveja – Șipotul lui Bucur – Cimitirul Nemțesc de pe Răchitaș și Soveja – Zboina) deja marcate, vor fi găsite și pe o aplicație interactivă, pe site-ul primăriei și pe pliante de promovare și informare.”, se menționează în comunicatul Primăriei Soveja.


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu