duminică, mai 5, 2024
AcasăFocsaniTransplant renal la Iași, pentru un focșănean care făcea dializă de 3...

Transplant renal la Iași, pentru un focșănean care făcea dializă de 3 ani. Donatorul, o persoană în moarte cerebrală

Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” au efectuat încă două transplanturi de rinichi în urma prelevării organelor de la un donator aflat în moarte cerebrală, a informat vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Ionuţ Nistor. Potrivit sursei citate, în cursul nopţii de joi spre vineri au fost efectuate două transplanturi, acesta fiind transplanturile cu numărul 16 şi 17 din acest an. Unul dintre beneficiari este o persoană în vârstă de 50 de ani din Focşani, care se afla în programul de dializă din anul 2018. Cel de-al doilea beneficiar este o femeie în vârstă de 43 de ani din Suceava, care se afla în programul de dializă din anul 2006. Aceasta suferea de nefropatie de reflux, o afecţiune urologică congenitală. „Ambele intervenţii s-au desfăşurat fără incidente, iar în momentul de faţă pacienţii se recuperează în cadrul Compartimentului de Transplant Renal. Avem o distribuţie regională a cazurilor, adică sunt transplantaţi pacienţi din toate zonele ţării şi în mod deosebit din toate judeţele Moldovei, în funcţie de compatibilitatea imunologică. Prioritatea principală este compatibilitatea şi vechimea în dializă şi nu regiunea geografică de unde provine pacientul. Mulţumim familiei care a reuşit să treacă peste durerea pierderii unei persoane dragi şi a fost de acord să salveze alte vieţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”.
Din cele 17 transplanturi efectuate de la începutul acestui an, 12 au fost realizate în urma prelevării de organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală şi cinci de la donatori vii. (Agerpres, foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu