Topitorul de zăpadă strică socotelile CUP Salubritate. Serviciile de deszăpezire, mai scumpe în această iarnă

0
4

Aleșii focșăneni vor aproba în ședința de miercuri a Consiliului Local tarifele pentru activitatea de deszăpezire pentru această iarnă. Aceste tarife au stabilite și la începutul anului, mai exact pe 23 ianuarie 2018, dar CUP Salubritate, operatorul care se va ocupa de această activitate, spune că, între timp, a crescut salariul minim pe economie. „Cheltuielile lunare cu munca vie au fost în medie, în valoare de 2.038 de lei (salariu, sporuri, contribuții angajator, tichete de masă). Pentru anul 2018 cheltuielile lunare cu munca vie pentru un muncitor necalificat sunt de 2.600 de lei”, se arată în justificarea CUP Salubritate. Potrivit acestora, tarifele pentru serviciile de deszăpezire manuală pe timp de zi cresc de la 14,89 de lei la 18.80 de lei și chiar la 21,57 de lei în timpul sărbătorilor, iar cele pe timp de noapte de la 18,04 lei la 22,01 lei, pe timpul sărbătorilor tarifele ajungând la 24,79 de lei. Există peste 40 de poziții de activitate de deszăpezire, în care se face referire la utilaje, personal, acțiuni de combatere a poleiului unde vor fi costuri suplimentare față de anul trecut, în funcție de serviciile care vor fi executate. Mai mult decât atât, CUP Salubritate spune că, în cursul anului 2018, s-au făcut și unele investiții, cum ar fi achiziționarea unor utilaje de deszăpezire, rezervoare pentru clorura de calciu etc. Responsabilii CUP Salubritate susțin că topitorul de zăpadă achiziționat în decembrie anul trecut consumă mai mult combustibil decât scrie în documentele de achiziție, astfel că acesta consumă peste 100 de litri de motorină pe oră, față de 60 de litri/oră, cum se știa. Singurele tarife pe care CUP Salubritate nu le-a majorat sunt cele care se referă la împrăștierea de material antiderapant amestec de sare cu nisip.

Pentru a vedea noile tarife, faceți click pe imaginile de mai jos!