vineri, martie 29, 2024
AcasăComuna meaCAMPINEANCATineri arestați preventiv după ce au furat două telefoane mobile de la...

Tineri arestați preventiv după ce au furat două telefoane mobile de la un bărbat aflat în gară

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, ieri 12 octombrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Focșani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la intrarea din stația C.F.R Focșani, doi bărbați l-ar fi deposedat, prin violență, de două telefoane mobile. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 2000 lei.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, din comuna Câmpineanca, și un tânăr de 18 ani, din comuna Vârteșcoiu, principalii bănuiți de săvârșirea faptei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate. Din cercetări a reieșit faptul că tânărul de 18 ani ar fi condus un autoturism de la domiciliul său până în stația CFR, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, tânărul de 19 ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cel de 18 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. Cei doi tineri au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Astăzi, 13 octombrie a.c., Judecătoria Focșani a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu