luni, mai 6, 2024
AcasăAdministratieTensiuni la DGASPC Vrancea, soldate cu o plângere penală pe numele directorului...

Tensiuni la DGASPC Vrancea, soldate cu o plângere penală pe numele directorului general al instituției

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost depusă o plângere penală împotriva directorului general al DGASPC Vrancea, Daniela Nicolaș, și a altor 5 angajați cu diverse funcții și responsabilități (membri ai comisiei de cercetare disciplinară din cadrul DGASPC). Acuzațiile care li se aduc acestora sunt de fals intelectual si uz de fals, fapte prevăzute de art.321, alin.1 si art.323 din Codul Penal. Potrivit celor semnalate în plângerea penală, comisia de cercetare disciplinară și-a desfășurat activitatea, până acum, fără a avea un Regulament și o Procedură. Cu ocazia unei cercetări disciplinare, membrii comisiei, împreună cu directorul, sunt acuzați că au întocmit documente în fals, înregistrându-le cu numere fictive. Atât Regulamentul cât și Procedura comisiei de cercetare disciplinară au numere de înregistrare din luna mai 2003, deși DGASPC Vrancea a fost înființată printr-o hotărâre a Consiliului Județean Vrancea din decembrie 2004. În baza acestor documente, mai mulți angajați au fost sancționați de comisia de disciplină. Potrivit celor menționate în plângerea penală, angajații respectivi au fost sancționați pe baza unor documente – Regulament și Procedură – întocmite și înregistrate anterior înființării instituției. Ulterior, plângerea penală a fost completată și cu o acuzație de abuz în serviciu la adresa directorului general al DGASPC Vrancea, Daniela Nicolaș.
Într-un răspuns transmis redacției noastre, directorul general al DGASPC Vrancea spune că nu are cunoștință de vreo plângere penală. ”Directorul general nu comentează plângerea penală, nu are cunoștință despre ea și, având în vedere că dreptul de petiționare este un drept constituțional al oricărui cetățean, opinează că instituțiile abilitate își vor îndeplini corespunzător prerogativele legale, urmând să ia act dacă plângerea formulată este una abuzivă sau nu.”, se menționează în răspunsul instituției. Cât privește datele de înregistrare a unor documente interne (luna mai 2003, deși DGASPC funcționează de la 1 ianuarie 2005), reprezentanții DGASPC susțin că ”documentele invocate sunt emise în anul 2013, în momentul de față existând la nivelul instituției o cercetare internă care să stabilească dacă la momentul emiterii acestor documente a survenit o eventuală eroare materială a însemnărilor serviciului de registratură. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea a fost înființată la data de 1 ianuarie 2005 sub titulatura amintită, în anul 2003 categoric nu putea exista o ștampilă a unei instituții inexistente.”, se arată în răspunsul DGASPC Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu