joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiTăriceanu culege ce a semănat

Tăriceanu culege ce a semănat

Zbateri interne în partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Este, oricum, exagerat spus ”partidul lui Tăriceanu”. ALDE nu este decât un grup de politicieni avizi după funcții și privilegii, reuniți la comanda și interesele PSD. Așa a fost creat acest partid: la ordinul și dispoziția PSD. Faptul că Tăriceanu a început un joc de glezne, crezându-se mult mai mult decât este în realitate (așa cum face de aproape 30 de ani), nu face decât să scoată la iveală, pentru necunoscători, ceea ce reprezintă el cu adevărat. Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu este ca în basmul cu ”regele e gol”. El nu reprezintă vreo ideologie politică și nici nu e vreo personalitate care să atragă mulți oameni în jurul său, astfel încât să formeze un partid credibil. PSD l-a ținut în funcția de prim ministru aproape doi ani (2007-2008), PSD i-a creat un partid, apoi, care să rupă din PNL și să-i servească interesele.

Acum, văzând că nu are o bază politico-electorală solidă (conform rezultatului de 4,2% de la alegerile europarlamentare din 26 mai), Tăriceanu se zbate să găsească o cale de supraviețuire în Parlament după alegerile din 2020. A pus botul la cântecul de sirenă al lui Victor Ponta și se crede pe cai mari, războinic, gata să-i lovească pe cei din PSD, adică pe cei care l-au creat și l-au ținut în viață. Iar parlamentarii ALDE, care nu vor să se ”sinucidă” politic încă de pe acum și care vor să mai rămână la căruța guvernamentală, încep să mârâie și să-și caute ”alinarea” la sânul-mamă. Datorită PSD au ajuns în Parlament și la guvernare, iar serviciul trebuie întors. Unde mai pui că în teritoriu nu se gândește niciun aldist să părăsească înțelegerile profitabile cu PSD.

Prin urmare, Tăriceanu începe să fie părăsit de colegii din oastea strânsă cu ajutorul PSD. Simte că-i fuge pământul/ partidul de sub picioare. Cu ce/cine va mai rămâne în partid ca să negocieze cu Ponta locurile eligibile pe listele de la locale și parlamentare anul viitor? Doar cu Vosganian și Chițoiu, alte două ”caractere” ale scenei politice românești? Cum se mai învârte roata și-n politică…

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu