luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateTânăr din Vârteșcoiu, prins la volan sub influența drogurilor

Tânăr din Vârteșcoiu, prins la volan sub influența drogurilor

Ieri, 4 ianuarie, ora 18:11, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Vârteșcoiu, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din orașul Odobești. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. (sursa: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu