vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCulturăTalentatul Matei Lăbunț, multiplu premiat la Festivalul Piano STAR

Talentatul Matei Lăbunț, multiplu premiat la Festivalul Piano STAR

Piano STAR – Programul de excelență destinat tinerilor pianiști din segmentul preuniversitar a organizat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Festivalul Piano STAR, un maraton al repertoriilor studiate în întregul proiect, după 4 module de perfecționare tehnică și interpretativă, susținute de profesori de pian din importante academii de muzică din Europa. Festivalul a desfășurat măiestria tinerilor pianiști care au concurat pentru seria de recitaluri, concerte, invitații la concursuri internaționale și vizite de studii oferite de membrii juriului și alte instituții partenere în proiect (Purcell School, Royal Conservatoire of Scotland, Pianale International Academy & Competition, Robert Schumann International Competition, Filarmonica Brașov, SONORO, Goethe-Institut București, Ambasada Elveției în România, ARCUB, Institutul Liszt București, Ateneul Român și Asociația ARTUAL).

În program participă 10 tineri și foarte tineri pianiști din toată țara, selectați de un juriu internațional pe baza unor fragmente de interpretare și a unei scrisori de recomandare din partea profesorilor îndrumători. Printre aceștia s-a numărat și vrânceanul Matei Cristian Lăbunț, în vârstă de 17 ani. Juriul internațional, din care au făcut parte: Răzvan Popovici (Director, Festivalului SONORO), Dr. Joachim Umlauf (Director, Goethe Institut București), Dragoș Dimitriu (Director, Filarmonica Brașov), E.S. Dl. Arthur Mattli (Ambasadorul Confederației Elvețiene în România), Kira Frolu (pianistă, Președinte Asociația ARTUAL) și profesorii care au susținut masterclassurile de pian: William Fong (Academia Regală de Muzică din Londra și Purcell School – Școala Specială de Muzică pentru copii talentați), Uta Weyand (Pianale International Academy & Competition), Barbara Szczepanska (Robert Schumann Hochschule) și Aaron Shorr (Conservatorul Regal al Scoției) au desemnat câștigătorii Piano STAR la finalul recitalurilor din Festival. (sursa: Radio România Muzical)

Tânărul Matei Lăbunț a primit premiul PianoSTAR. De asemenea, talentatul artist vrâncean a mai obținut o serie de premii și angajamente profesionale, alături de ceilalți tineri participanți la acest program de excelență: premiul Robert Schumann International Competition, premiul SONORO; angajamente profesionale la Goethe-Institut București, Ambasada Elveției în România și Filarmonica Brașov. Mai multe detalii despre acest eveniment găsiți AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu