marți, decembrie 3, 2024
AcasăPoliticaVom avea alegeri parlamentare de Ziua Națională

Vom avea alegeri parlamentare de Ziua Națională

UPDATE    Între timp, PSD și PNL au trimis un scurt comunicat prin care informează cu privire la datele alegerilor:

”Coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidentiale si parlamentare. Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, după cum urmează:

– primul tur în data de 24 noiembrie
– al doilea tur în data de 8 decembrie.

De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie.”

 

Discuțiile prelungite dintre partidele parlamentare și, în principal, dintre partidele din coaliția de guvernare au ajuns, se pare, la un compromis. Potrivit unor surse politice, în cadrul negocierilor de astăzi dintre liderii PSD și PNL s-a stabilit următorul calendar:

– 24 noiembrie – primul tur al alegerilor prezidențiale;

– 1 decembrie – alegeri parlamentare;

– 8 decembrie – al doilea tur al alegerilor prezidențiale.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu