Rezultat surprinzător, astăzi, pe stadionul Municipal din Adjud. Deși pornea favorită certă și se punea doar problema scorului, CSM Adjud 1946 a făcut un pas greșit în jocul cu ultima clasată din Seria I a Ligii 3 de fotbal (ACSM Ceahlăul Piatra Neamț). Adjudenii pregătiți de Cristi Popovici și-au creat multe ocazii, dar au înscris o singură dată, în prima repriză. Oaspeții au reușit egalarea în repriza secundă, iar meciul s-a încheiat 1-1. „Băieții noștri au început bine partida și au deschis scorul în minutul 19, prin Lorian Lupu. Am continuat să căutăm golul desprinderii și am avut oportunități bune până la pauză, însă fără să reușim să mai înscriem. Astfel, am intrat la vestiare cu avantaj minim, 1-0. În repriza secundă, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea în minutul 71, în urma unei faze fixe. Am încercat să revenim în avantaj până la final, însă tabela nu s-a mai modificat, iar de această dată trebuie să ne mulțumim cu un singur punct. În urma rezultatului, încheiem etapa a VII-a pe locul al treilea în Seria 1, cu 13 puncte. Urmează o nouă partidă pe teren propriu, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 15:00, împotriva formației VSK CS Gheorghieni.”, au transmis reprezentanții echipei adjudene.
„Dincolo de rezultatul partidei, ziua de astăzi a avut și o însemnătate specială pentru fotbalul adjudenean. Gică Dobrescu, unul dintre cei mai iubiți și respectați foști fotbaliști ai orașului, a dat lovitura de start a întâlnirii, în fața propriului public. transmitem încă o dată „La mulți ani!”, multă sănătate și cât mai multe bucurii! Ne-am bucurat să îl avem alături într-o zi specială pentru el și pentru întreaga comunitate fotbalistică adjudeneană.”, au declarat oficialii CSM Adjud 1946.

