vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieSurăienii își vor concesiona terenurile pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în comună

Surăienii își vor concesiona terenurile pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în comună

În comuna Suraia se va construi un parc fotovoltaic și cu turbine eoliene. Parcul se va întinde pe o suprafață destul de mare, pe terenuri ce aparțin cetățenilor din comună. Pentru a discuta aspectele legate de amenajarea parcului și alte condiții ce privesc această investiție, administrația comunei a organizat o întâlnire a reprezentanților firmei dezvoltatoare cu localnicii care dețin terenurile unde se va amenaja parcul fotovoltaic. ”Am discutat despre locurile de amplasament și s-a stabilit o chestiune importantă în acest demers al nostru de atragerea de investitori, acela prin care vor fi încheiate contracte de concesiune între surăieni și firma dezvoltatoare. Sperăm ca aceasta să fie doar începutul în ceea ce ne dorim pentru Suraia, anume mult mai mulți investitori care să aducă fonduri în comunitate și care să implementeze proiecte de dezvoltare.”, a anunțat primarul comunei Suraia, Maria Stroe.
Recent, administrația locală a semnat un nou proiect finanțat prin PNRR, ce vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, sisteme inteligente de management local.
Este vorba de o investiție în valoare de 160.649,98 lei, iar durata de implementare este de 12 luni.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu