joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomicSubvenții mai mari pentru crescătorii de bovine și ovine

Subvenții mai mari pentru crescătorii de bovine și ovine

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, le-a dat vești bune crescătorilor de animale din țara noastră. Chiar dacă se va mai întârzia puțin, sprijinul cuplat pentru crescătorii de bovine și ovine ar putea fi mai mare decât cuantumurile alocate în anii din urmă.  Plata subvențiilor pentru sectorul zootehnic va începe pe 25 mai, față de 8 aprilie, demararea achitării subvenției în sectorul vegetal. Ministrul susține că s-ar putea ajunge chiar și la 500 de euro pe cap de vacă. „Din programarea pe care o avem pentru cei care au numai animale, plăţile vor începe din 25 mai. Vă garantez că acest termen se va respecta şi, în mod cert, în cel mai scurt timp vor fi efectuate plăţile. Într-adevăr, producătorul nu poate fi mulţumit pentru că în anii anteriori se plăteau mai devreme. Asta este vestea mai puţin bună – că începem la 25 mai, însă vestea bună este că, la bovine, cel puţin, România va avea subvenţii foarte mari. Am discutat chiar zilele trecute cu Comisia Europeană şi putem ajunge teoretic, posibil şi practic, chiar către 500 de euro la sprijinul cuplat în zootehnie pe cap de vacă. Nu intru în amănunte de ce şi cum, dar, repet, sumele vor fi foarte bune. Cert este că în viitor nu vor mai fi nici întârzieri”, a spus Achim Irimescu. 
Ce se știe sigur, până acum, este că suma pentru o vacă va depăși 300 de euro. Beneficiari sunt fermierii care au cel puțin 10 capete eligibile și până la cel mult 250 de animale. Toți vor mai primi ajutorul național tranzitoriu pentru zootehnie, probabil între 400 și 500 de lei pe animal. Cât îi privește pe crescătorii de ovine, aceștia vor încasa, din 25 mai, o subvenție de 16 euro pe animal, iar ajutorul național tranzitoriu ar putea fi de 24 de lei/ cap de ovină. 

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu