sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPoliticaStudiile premierului Ciolacu: și-a făcut masterul la frecvență redusă. SNSPA evită să...

Studiile premierului Ciolacu: și-a făcut masterul la frecvență redusă. SNSPA evită să ofere mai multe detalii

Marcel Ciolacu a terminat liceul în 1986, dar pentru că a picat la facultate, potrivit propriei declarații, a fost luat în armată. A făcut stagiul militar până în 1988, apoi s-a angajat la Întreprinderea Electronică Industrială din București, potrivit CV-ului oficial. A început facultatea la 24 de ani, în 1991, la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București, care la acea vreme nu era acreditată. Licența a luat-o mult mai târziu, în 2004.

Tot în 2004, actualul premier susține că a urmat „Studii postuniversitare de specialitate”, în domeniul „Economia dezvoltării locale, managementul relaţiilor publice locale, drept administrativ, finanţe publice”, la aceeași Universitate Ecologică București. În același timp, era prefect la Buzău. Au urmat alți 4 ani de pauză în sfera educațională, după care a absolvit alte cursuri post-universitare la Colegiul Național de Apărare București, o instituție frecventată de majoritatea politicienilor din PSD și PNL. În același timp, era viceprimar la Buzău. Tot în timp ce era viceprimar la 200 de kilometri de București, Marcel Ciolacu susține că a urmat și un master, la Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Marcel Ciolacu a fost exmatriculat în 2019 de la studiile doctorale ale Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituție subordonată Serviciului Român de Informații (SRI).

Articolul complet poate fi citit pe PRESShub.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu