vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateStimulente pentru angajarea elevilor și studenților

Stimulente pentru angajarea elevilor și studenților

Firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor beneficiază de un stimulent financiar lunar de 250 de lei, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. Diferenţa dintre stimulentul lunar şi salariul realizat este asigurată din fondurile angajatorului. Stimulentul financiar se acordă în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă sau part time, pe o durată egală sau mai mică decât cea a vacanţei, sau în baza unui contract de muncă temporar, dacă perioada angajării este mai mică sau egală cu cea a vacanţei. „În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Suma reprezentând stimulentul financiar se deduce de către angajator din contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator, pe care acesta este obligat să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj”, se arată în comunicatul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.De stimulentul financiar nu beneficiază angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi înainte de începerea vacanţei. De asemenea, angajatorii care au primit stimulentul pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic nu mai pot beneficia de stimulentul financiar de 250 de lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu