duminică, mai 19, 2024
AcasăStiri InterneStatul este prezent în 219 consilii de administrație. Venitul mediu al unui...

Statul este prezent în 219 consilii de administrație. Venitul mediu al unui membru: 10.000 de lei

Statul este prezent în 219 consilii de administrație și de supraveghere, în companii pe care le deține integral sau parțial. Numărul estimat al persoanelor care fac parte din aceste consilii și primesc o indemnizație este de 1.533 de persoane. „Ministerul Finanțelor monitorizează principalii indicatori economico-financiari pentru un număr de 219 operatorii economici cu capital integral/majoritar deținut direct sau indirect de stat, aflați în stare de funcțiune, pentru care ar trebui să existe un număr de 219 consilii de administrație sau de supraveghere, după caz, în funcție de sistemul de conducere aprobat”, a menționat Ministerul Finanțelor, la solicitarea PRESShub.

La o indemnizație medie de 10.000 de lei, costul membrilor din consiliile de administrație (CA) și supraveghere (CS) se ridică la 15,3 milioane de pe lună, respectiv circa 183,9 milioane de lei pe an.

„Care sunt companiile cu Consilii de Administrație (CA) de 9 persoane și care chiar au 9 persoane numite în funcție? Ca să putem face și noi un calcul, nu? Dacă vă uitați la marile companii ale statului român (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Electrocentrale, CFR etc.), toate au CA-uri de 5 sau 7 locuri. CEC are un consiliu de administrație de 9 locuri, dar nu toate ocupate. De asemenea Eximbank are CA-uri de 9 locuri, deoarece chiar această coaliție a mărit de la 7 la 9 la numărul de membri, pentru a răspunde cerințelor BNR”, a scris Bogdan Glăvan.

Articolul complet, pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu