vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneStarea de alertă, prelungită cu o lună. Apar o serie de relaxări

Starea de alertă, prelungită cu o lună. Apar o serie de relaxări

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, iar Guvernul a aprobat, prelungirea stării de alertă pe încă o lună, începând cu data de 13 mai. De această dată, autoritățile au adus câteva modificări, în sensul relaxării unor măsuri de restricție. Noutățile au fost prezentate de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, după ședința de Guvern. Iată o parte din relaxările stabilite de Executiv, din 13 mai.

”- se permite circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în data de 13 mai 2021, între orele 2.00 – 5.00, pentru participarea la sărbătoarea Ramadanului;

– este eliminată restricția privind participarea la organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reședință. Se va permite organizarea de procesiuni și sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte;

– crearea de posibilități în așa fel încât competițiile sportive să se poate desfășura în România cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru cele care au avut COVID-19 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, făcut în ultimele 72 de ore. Era propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. În timpul ședinței de Guvern s-a mai adăugat, la solicitarea Ministerului Sănătății, și testul antigen, care să nu aibă mai mult de 24 de ore și să fie efectuat de cineva autorizat;

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte să se poată desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test sau pilot, după aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății. În acest caz, regulile privind testele antigen și ale persoanelor care au fost bolnave în ultimele 90 de zile, dar nu mai puțin de 15 zile, rămân valabile la fel ca pentru activitățile sportive.”, a spus, printre altele, Raed Arafat.

De asemenea, în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a discutat și despre organizarea evenimentelor private, cum ar fi nunțile sau botezurile, iar restricțiile vor fi ridicate treptat, după data de 1 iunie. ”Se discută în cadrul Comitetului și vom anunța ce măsuri au fost adoptate. (…) Măsurile vor fi luate, cel mai probabil, treptat, pentru a putea să reluăm cât mai aproape de normalitate evenimentele.”, a precizat șeful DSU.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu