marți, decembrie 3, 2024
AcasăActualitateSRI ne vrea mai aproape de el

SRI ne vrea mai aproape de el

Directorul SRI, Eduard Hellvig, spune că vrea să schimbe total faţa Serviciului pe care-l conduce şi modul în care se raportează la societate. Într-un discurs la Cluj Napoca, Hellvig a susţinut că cetăţeanul este cel care trebuie să exercite control asupra Serviciului şi că este nevoie de mai multă transparenţă, informarea corectă fiind indispensabilă pentru democraţie. Directorul SRI, Eduard Hellvig, avertizează că modul în care au loc ameninţările de securitate s-a schimbat. De data aceasta nu mai este vorba doar de ameninţări la adresa statului român.

CARE SUNT AMENINŢĂRILE DIN PERSPECTIVA SRI

Din perspectiva structurilor de informaţii constatăm o deplasare către cetăţean a vulnerabilităţilor care vizau în mod clasic sistemul statal. Într-o măsură tot mai mare, cetăţeanul devine o potenţială ţintă a acestor crize în cascadă, care contribuie la deteriorarea stării de securitate colectivă şi individuală. Ne confruntăm cu o schimbare majoră de paradigmă a mediului de securitate, în condiţiile în care siguranţa naţională reprezintă, de acum, suma nivelurilor de siguranţă ale cetăţenilor.

Serviciul Român de Informaţii va trece, din aceste motive, prin schimbări în următoarea perioadă. Una dintre cele mai importante se referă la modul în care cetăţenii vor putea contribui la eliminarea ameninţărilor de securitate, titreaza stiripesurse.ro


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu