marți, aprilie 30, 2024
AcasăSocietateSprijin pentru fermierii afectați de secetă

Sprijin pentru fermierii afectați de secetă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pregătește acordarea unui sprijin financiar drept compensație pentru pierderile suferite de agricultori în acest an, de pe urma calamităților naturale (seceta în special).Deocamdată, acordăm un ajutor de minimis pentru reducerea prețului la energia electrică (pentru irigații), 30 de milioane de lei, și către sfârșitul anului vom mai acorda o despăgubire. Sunt peste 1 milion de hectare afectate cu secetă și îngheț târziu, mai ales pe partea de secetă. E greu de precizat acum cuantumul despăgubirilor pe persoană, trebuie să vedem cât este procentul de afectare a culturilor și de abia după aceea vom vedea care este procentul de despăgubire individuală’, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Potrivit acestuia, agricultorii au făcut, deja, pașii necesari obținerii sprijinului guvernamental, fiind sesizate prefecturile și constituite comisii de evaluare a pagubelor care au constatat gradul de afectare a culturilor la fața locului, iar în prezent datele se transmit la MADR.
Pe de altă parte, ministrul Achim Irimescu a atenționat, recent, că nu toți fermierii afectați de secetă vor putea să beneficieze de compensații de la bugetul de stat. Sumele nu vor putea fi încasate de către fermierii care nu și-au irigat culturile, deși au avut această posibilitate. În zonele unde fermierii au avut posibilitatea de a iriga și nu au făcut-o, nu vor primi despăgubiri, chiar dacă vor înregistra pagube din cauza secetei. Noi am băgat apă pe canale pentru 385.000 de hectare și s-au irigat în jur de 136.000 de hectare. Am alocat 30 de milioane de lei pentru un minimis prin care subvenționăm energia electrică, astfel încât apa utilizată pentru irigații să fie mai ieftină, dar fermierii se plâng că și Apele Române le percep un preț mare pe apa în sine”, spunea Achim Irimescu la jumătatea lunii august. Totodată, ministrul Agriculturii a subliniat că sistemul de protecție antigrindină este prevăzut să se dezvolte gradual la nivelul întregii țări, iar reprezentanții MADR se ocupă îndeaproape de acest sistem. Am cerut Comisiei Europene să fie de acord ca marii fermieri sau asociațiile care doresc să-și cumpere o astfel de instalație care costă circa 100.000 de euro, iar o rachetă costă cam 700-800 de euro, să le poată achiziționa prin Programul Național de Dezvoltare Rurală cu 50%, pentru a ajuta bugetul de dezvoltare a sistemului național antigrindină, a subliniat ministrul Agriculturii.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu