vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateSolstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an

Solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an

Astăzi este solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi a anului. Deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un momentul solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Practic, solstițiul de iarnă a avut loc la ora 6 și 19 minute, când Soarele s-a aflat la cea mai joasă înălţime. Apoi, a început să urce progresiv pe bolta cerească. Astăzi, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 de minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute. De mâine, durata zilelor începe să crească ușor, până la solstițiul de vară.
Tradiția populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, în unele locuri, se trosnește din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine. Acum e mult mai simplu, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile și artificiile. Potrivit specialiștilor de la Institutul Cultural Român, ”pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, românii organizează defilări de măşti în cadrul cărora se deghizează în animale (precum ursul, capra, cerbul, calul, care au o însemnătate simbolică în folclorul tradiţional) şi dansează. Bărbaţii, îmbrăcaţi în piei de animale şi cu măşti, acompaniaţi de oameni îmbrăcaţi în costume populare, străbat principalele drumuri din sate prezentând, prin dans şi muzică, ritualuri precreştine transformate în adevărate spectacole teatrale”.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu