joi, aprilie 25, 2024
AcasăComuna meaPUFESTIȘoferul tirului care a intrat aseară într-un gard, la Domnești, a fost...

Șoferul tirului care a intrat aseară într-un gard, la Domnești, a fost descarcerat de pompieri

Șoferul unui tir care circula pe DN2 E85 a fost la un pas de a-și pierde viața, după ce a scăpat  de sub control autovehiculul pe care îl conducea  și a intrat în curtea unei locuințe situată pe raza localității Domnești. În urma impactului cu un gard, acesta a rămas încarcerat. Evenimentul a avut loc miercuri, 19 mai a.c., în jurul orei 22:40, iar pentru gestionarea situației de urgență, semnalate au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei de sex masculin, în vârstă de 52 de ani, care prezenta politraumatisme prin accident rutier. Paramedicii au asistat pacientul pe timpul manevrelor de descarcerare, după care acesta a fost predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani. Totodată, la locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) necesare. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu