marți, aprilie 30, 2024
AcasăActualitateŞoferul fugar cu Mercedes, identificat şi anchetat

Şoferul fugar cu Mercedes, identificat şi anchetat

Accidentul petrecut aseară târziu pe Bld. Unirii din Focșani se păstrează într-o stare de confuzie. Inițial, pentru că nimeni nu reclama îngrijiri medicale, s-a putut considera că este doar o tamponare iar șoferul autoturismului Mercedes, care provocase accidentul, ar fi putut părăsi locul faptei. Modul rapid în care a făcut-o și declarațiile unor persoane aflate în zonă la momentul respectiv (cu referire la posibilitatea ca șoferul să fi fost sub o anumită influență) lasă loc de interpretări. Avariile suferite de Mercedes și de una dintre cele două mașini Logan sunt destul de însemnate. Apoi, dimineață s-a anunțat că o femeie de 50 de ani şi o fată de şase ani, aflate în taxi la momentul impactului, s-au prezentat la spital cu dureri, iar incidentul poate fi încadrat, prin urmare, la capitolul accident, cu fugă de la locul accidentului. Cazul se complică din cauza numelui celui care folosește, de obicei, limuzina respectivă: Dan Sava, patronul unei societăți de construcții care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Acesta este cunoscut ca având relații apropiate cu oameni din toate mediile: politică, poliție, procuratură, afaceri etc.

Acum, oamenii legii trebuie să stabilească, în primul rând, cine s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului. Acesta trebuie să se prezinte la Poliție în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului. Se pare că acesta a fost identificat iar poliţiştii i-au luat primele declaraţii. Pe de altă parte, după atâtea ore, ar fi imposibil de a se stabili eventuala alcoolemie a șoferului fugar, de care se vorbește. Polițiștii trebuie să stabilească și împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea, verificându-se posibilitatea de a se găsi imagini de pe camerele de luat vederi, în cazul în care acestea ar exista în zonă.
Așadar, un eveniment rutier de mică importanță dar care dă, deja, bătăi de cap oamenilor legii. Reamintim că aseară târziu, pe Bld. Unirii din Focșani, o limuzină Mercedes, cu numărul de înmatriculare 100ZEC, a lovit două mașini de taxi Dacia Logan, în apropiere de catedrală. Șoferul a fost văzut plecând rapid de la locul impactului, deși mașina sa și unul din taxiuri erau serios avariate. Limuzina aparține unui om de afaceri prosper – Dan Sava – din noua generație de constructori agreați, care deține mai multe autoturisme de lux. Printre acestea se numără un autoturism Porsche şi unul Bentley Continental GT.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu