La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 02:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 2D. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2D, pe direcția de deplasare Bolotești–Focșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier. (IPJ Vrancea)
