joi, aprilie 25, 2024
AcasăComuna meaDUMITRESTIȘoferi rămași fără permis după ce au fost prinși băuți la volan

Șoferi rămași fără permis după ce au fost prinși băuți la volan

La data de 02 decembrie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 51 ani, din comuna Homocea. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii lau testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substante.

Sâmbătă, 3 decembrie a.c., ora 18:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 205 M, în satul Podu Nărujei și era condus de un tânăr, de 19 ani, din comuna Tulnici. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii lau testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde iau fost recoltate probe
biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

La data de 03 decembrie a.c., ora 22:30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au oprit în trafic pe raza satului Lăstuni, comuna Dumitrești, un autoturism care circula pe Drumul Județean 204 P Lăstuni și era condus un bărbat de 40 ani. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu