duminică, aprilie 28, 2024
AcasăStiri InterneȘoferi depistați azi noapte, pe străzile din Focșani, sub influența substanțelor psihoactive

Șoferi depistați azi noapte, pe străzile din Focșani, sub influența substanțelor psihoactive

În cursul nopții trecute, ora 23:49, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Focșani au oprit pentru control, pe strada Vâlcele din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus de polițiști la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

Tot azi-noapte, ora 23:45, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au depistat un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești, din municipiul Focșani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus de polițiști la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise. Cercetările sunt continuate în dosare penale deschise pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În același context, IPJ Vrancea reamintește șoferilor că, potrivit actualelor prevederi legale, cei care consumă alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, dar și cei care conduc fără a deține acest drept, ”vor fi condamnați la închisoare cu executare dacă sunt găsiți vinovați de producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane”. Activitățile de supraveghere a traficului rutier, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, vor continua atât pe timpul zilei cât și noaptea, pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Reamintim faptul că scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii vrânceni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu