luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneȘofer nevinovat de producerea unui accident rutier s-a ales cu dosar penal,...

Șofer nevinovat de producerea unui accident rutier s-a ales cu dosar penal, din cauza alcoolemiei

Astăzi, la ora 10.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au fost sesizați despre faptul că, pe strada Mărășești, s-ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Cu ocazia deplasări la fața locului, s-a stabilit faptul că o femeie, de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești, din direcția Cuza Vodă către strada Fraternității, la efectuarea virajului la stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus din sens opus de un bărbat de 38 de ani. În urma producerii evenimentului, a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea ușoară a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind a 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu