sâmbătă, octombrie 5, 2024
AcasăComuna meaDUMITRESTIȘofer din Dumitrești, amendat de polițiștii TF din Râmnicu Sărat

Șofer din Dumitrești, amendat de polițiștii TF din Râmnicu Sărat

La data de 5 decembrie 2023, polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Activitățile au fost derulate la nivel național, pentru reducerea victimizării populației, prin accidente produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. În cadrul acțiunii, s-au desfășurat activități în zona a 193 de treceri la nivel cu calea ferată, au fost verificate 893 de vehicule, fiind aplicate 403 sancțiuni contravenționale, dintre care 332 la regimul rutier, respectiv 46 pentru abateri la trecerea la nivel cu calea ferată.

De asemenea, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, fiind reținute 16 permise de conducere, retrase 11 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Exemplu

Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Râmnicu Sărat au depistat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Dumitrești, județul Vrancea, care a condus un autoturism pe DJ 203A, în comuna Valea Râmnicului, și a intrat în depășirea unui alt autovehicul, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers. Conducătorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, fiind totodată dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, pentru 60 de zile. (Poliția Română)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu