miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAdministratieSindicaliștii din Primăria Focșani au câștigat prima rundă cu Consiliul Local privind...

Sindicaliștii din Primăria Focșani au câștigat prima rundă cu Consiliul Local privind bugetul pe anul în curs

Judecătorii de la Tribunalul Vrancea au admis cererea Sindicatului funcționarilor din primăria Focșani, prin care aceștia solicitau suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea bugetului general al municipiului pe anul 2021. În documentele de instanţă, sindicaliștii au arătat că au fost tăiate 30% din cheltuielile de funcţionare, în special drepturi salariale, iar prin aceste diminuări de sume se încalcă prevederi din Codul Administrativ şi din Legea Finanţelor Publice, considerându-se că s-a modificat total proiectul de buget iniţial. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. „Dispune suspendarea executării HCL 101/10.05.2021 până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâtul Consiliul Local Focşani la 7550 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Executorie de drept. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, azi, 23.06.2021”, se arată în decizia instanței.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu