joi, aprilie 18, 2024
AcasăSocietateȘi Biserica Romano-Catolică ia măsuri de prevenire contra coronavirusului

Și Biserica Romano-Catolică ia măsuri de prevenire contra coronavirusului

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti adoptă măsuri de prevenţie sanitară împotriva noului Coronavirus (Covid-19). Într-o Scrisoare circulară transmisă credincioşilor, preoţilor şi persoanelor consacrate, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, recomandă o serie de măsuri pentru bisericile parohiale şi capelele ordinelor călugăreşti şi ale altor structuri – şcolare, sociale, caritative, sanitare – din Arhidieceză.
Măsurile de prevenţie au fost decise după consultarea cu specialişti în domeniul medical, în urma confirmării în ţara noastră, în particular pe teritoriul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, a unei persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19) şi a existenţei altor persoane considerate suspecte medical ori izolate la domiciliu. Astfel, în perioada următoare, credincioşilor li se recomandă să renunţe la gestul însemnării cu apă binecuvântată, pentru a evita atingerea aghiazmatarelor, şi să nu mai dea mâna cu ceilalţi participanţi la Sf. Liturghie, în momentul dăruirii semnului păcii. De asemenea, se va evita contactul direct al credincioşilor cu relicvarele, iar ministranţii şi sacristanii vor avea şi ei obligaţia de a se spăla pe mâini înaintea fiecărei celebrări liturgice.
Totodată, Arhiepiscopul le recomandă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani, celor vulnerabili din punct de vedere medical (cu diabet, boli cardiovasculare, respiratorii, hepatice etc) şi celor care prezintă simptone de răceală „să evite prezenţa în biserici şi capele la momentele de rugăciune comunitară” şi să se unească în rugăciune „prin participarea la devoţiunile (Rozariu, Calea Crucii) şi la Sfintele Liturghii care sunt transmise în direct pe internet din Catedrala Sf. Iosif, pe site-ul www.catedralaonline.ro”.
„Aceste recomandări comunitar-liturgice – arată ÎPS Aurel Percă – se adaugă măsurilor de prevenţie indicate deja de autorităţi: spălarea des pe mâini, cu săpun, sau folosirea de dezinfectat; evitarea atingerii feţei cu mâinile nedezinfectate; autoizolarea şi avizarea autorităţilor sanitare în cazul prezenţei simptomelor de răceală sau a intrării în contact cu persoane bolnave. Respectarea recomandărilor autorităţilor statului privind Covid-19 nu este doar o obligaţie civilă, dar şi una morală şi creştinească, dictată de binele comun, grija faţă de aproapele şi preţuirea vieţii”. În încheierea mesajului, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti îndeamnă la rugăciune „pentru toţi cei bolnavi şi pentru familiile lor, pentru personalul medical implicat, pentru toţi cei care oferă asistenţă şi se dedică stopării răspândirii acestui virus” şi invocă „asupra tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu”, „încrezător în ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor şi Maica milostivirii”. (Biroul de presă, Arhidieceza Romano-Catolică București)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu