vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneȘi angajații din penitenciare ies la protest

Și angajații din penitenciare ies la protest

Organizațiile sindicale din Poliția Penitenciară, reprezentând 85% din totalul personalului, au decis calendarul comun de proteste, care constă în mitinguri la sediile Ministerului justiției și ale penitenciarelor. Prima acțiune de protest are loc luni 8 februarie 2021, la sediul Ministerului justiției (interval orar 11:00-13:00) si va fi urmata de mitinguri organizate joi 11 februarie la Penitenciarele Craiova, Botoșani și Deva (interval orar 11:00-13:00). Declanșarea protestelor este provocată de lipsa de soluții dar mai ales de reacție a Ministrului justiției care a recepționat în mai multe rânduri, atât direct cât și în scris, problematica, fără a oferi niciun răspuns în termenul asumat. Acțiunile se vor relua cu regularitate la interval de două săptămâni, cu modificarea locațiilor de protest, acestea urmând sa fie comunicate public, în timp util.

Protestam pentru că Poliția Penitenciară este:

  1. Singura instituție din sistemul public care nu acordă majorarea legală de 75% părinților cărora le-a fost interzis prin lege să rămână cu copiii acasă pe durata închiderii școlilor.
  2. Singura instituție din structura de apărare națională care nu acordă titlul de specialist de clasă prevăzut de lege.
  3. Ultima instituție din structura de apărare națională ca procent de posturi ocupate raportat la posturile prevăzute în norme și în standarde.
  4. Prima instituție din România care în 2021 poate scădea sub nivelul de 50% de posturi vacante față de standardele în vigoare, în eventualitatea unui buget subdimensionat.
  5. Prima instituție din România la numărul de ore suplimentare de muncă prestate (peste un milion anual).
  6. Prima instituție din structura de apărare cu risc major de a nu reuși ocuparea, în 2021, a posturilor aflate în proceduri de concurs din 2020, din lipsa de buget.
  7. Prima instituție din România ca vechime a tehnicii din dotare (mijloace auto, armament, mijloace de comunicare, de imobilizare, de control etc).
Revendicări
  1. Asigurarea fondurilor necesare pentru ocuparea, în cursul anului 2021, a unui număr suplimentar de 2000 posturi față de situația din luna ianuarie 2020.
  2. Efectuarea modificărilor normative necesare în vederea acordării titlului de specialist de clasă pentru polițiștii de penitenciare, similar polițiștilor.
  3. Respectarea Legii nr 153/2017, respectiv a prevederilor referitoare la aplicarea (etapizată) a actului normativ, pentru anul 2021.
  4. Indexarea pensiilor polițiștilor de penitenciare trecuți în rezervă, cel puțin cu valoarea inflației.
  5. Acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat în activități generatoare de riscuri pe această linie.
  6. Semnarea și publicarea cu celeritate a ordinului de ministru privind acordarea majorării de 75% pentru polițiștii de penitenciare care nu au beneficiat de zile libere prevăzute pentru părinți, în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice.
  7. Punerea în aplicare a Deciziilor ICCJ nr. 51/2019 privind plata corectă a salariului și respectiv nr. 65/2020 privind plata corectă a orelor suplimentare.
  8. Plata indemnizației de concediu cu sporuri, urmare a sentințelor civile existente precum și a modificărilor legislative intervenite.
  9. Îmbunătățirea condițiilor de muncă și a dotărilor prin aplicarea prevederilor convenite în Acordul colectiv la nivelul grupului de unități (alocarea bugetului necesar).
Pe întreaga durată a protestelor, mitingurile anunțate pot fi completate și cu alte acțiuni: excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acțiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau chiar blocarea activității. (comunicat semnat de 4 federații sindicale din sistem: SNPP, FSANP, FSSP, FPP)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu