luni, mai 13, 2024
spot_img
AcasăSocietateSfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie, atât de către credincioșii ortodocși cât și de către credincioșii catolici. A trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Din viața sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui său, a fost numit guvernator al Tesalonicului. Ținând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat. În vremea aceea, creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creștinii erau victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor – un tânăr creștin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte și îi va spune: „Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”. Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în 1912. (sursa: crestinortodox.ro)

În următoarea zi, pe 27 octombrie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov). Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse la Mitropolia București în anul 1774. Este considerat ocrotitorul Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În anul 1955 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

Potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sunt 264.004 români care își serbează, astăzi, onomastica. În marea lor majoritate sunt bărbați – 231.256. Cele mai frecvente nume (Dumitru și derivate) sunt: Dumitru – 214.258; Mitică – 6.989; Dimitrie – 6.046; Dima – 910. La ora actuală, în România, sunt 32.748 de femei care își sărbătoresc, astăzi, ziua numelui. Cele mai frecvente nume sunt: Dumitra – 21.261; Dumitrița – 7.488; Mița – 1.818.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu