sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateServiciul de Evidență a Persoanelor Vrancea se va muta, din martie, la...

Serviciul de Evidență a Persoanelor Vrancea se va muta, din martie, la Magazinul Milcov

Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea, instituție subordonată Consiliului Județean Vrancea, anunță că valabilitatea actelor de identitate se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COV1D-19. Astfel, actele de identitate ale căror termen de valabilitate a expirat începând cu data de 01.03.2020 sunt valabile în prezent și pot fi utilizate în relaţia cu instituţiile publice sau cu persoane juridice de drept privat, care au obligaţia de a le accepta.  De asemenea, întrucât momentan la nivelul județului Vrancea stocurile de materiale necesare producerii cărţilor de identitate sunt limitate, cererile pentru eliberarea acestor documente vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora. Prin excepţie, cetăţeanul care se află într-o situaţie deosebită, ce poate justifica solicitarea eliberării cărţii de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit mai sus, va fi îndrumat să se adreseze şefului serviciului de evidenţă. Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se va muta începând cu luna martie 2021 la etajul I al Magazinului Milcov din centrul municipiului Focșani, ca urmare a faptului că sediul din Str. Cuza Vodă nr.56, în care își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proiect de reabilitare termică, derulat de Consiliul Județean Vrancea. (sursa: CJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu