miercuri, mai 8, 2024
AcasăStiri InterneSe pregătește ordonanța de urgență pentru recuperarea materiei școlare pierdute. Profesorii vor...

Se pregătește ordonanța de urgență pentru recuperarea materiei școlare pierdute. Profesorii vor primi 100 lei pentru fiecare oră suplimentară

Ministerul Educației pregăteşte o ordonanță de urgență care prevede organizarea de ore, cu prezenţa fizică a elevilor, pentru recuperarea materiei pierdute din cauza predării online, urmând a se face, timp de 16 săptămâni, cel puţin cinci ore săptămânal. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că ordonanţa de urgenţă privind recuperarea materiei pierdute în timpul predării online va fi prezentată în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri. „Aş vrea să adaug o precizare importantă: sigur că el se numeşte Program naţional de acţiuni remediale, dar în cadrul Ordonanţei de Urgenţă pe care o avem în lucru, pe care dorim să o promovăm în şedinţa de miercuri, cel puţin în primă lectură, vom face precizarea că aceste acţiuni, deci posibilitatea de plată, se referă şi la consolidarea materiei. Deci, dacă un cadru didactic consideră că a predat absolut totul şi că elevii au asimilat absolut tot ce a predat, este liber ca prin aceste ore să facă acţiuni de consolidare a materiei. Cu alte cuvinte, cei mai buni profesori, din cele mai bune şcoli, la cele mai bune clase, vor avea acces la aceste ore remediale. Remediale cu valenţe de consolidare a materiei predate şi de creştere a performanţei”, a precizat Sorin Cîmpeanu, duminică seară, la Antena 3.
Ministrul Educației a declarat că profesorii care vor recupera materia cu elevii vor fi plătiţi suplimentar, cu 100 de lei pe oră brut. Sorin Cîmpeanu a arătat că programul va beneficia de 144 de milioane de lei din fonduri europene, pentru învăţământul primar şi gimnazial, la care se adaugă 96 de milioane de lei din programul Romanian Secondary Education pentru licee, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Banca Mondială. Programul orar pentru acţiunea de recuperare a materiei pierdute va si stabilit exclusiv de profesori şi elevi, cu consultarea părinţilor, fără implicarea directorilor, a inspectorilor sau a ministerului de resort. De asemenea, orele pierdute s-ar putea recupera și în zilele de sâmbătă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu