miercuri, mai 8, 2024
AcasăSocietateSe așteaptă nominalizări de părinți, elevi, profesori, care s-au remarcat în perioada...

Se așteaptă nominalizări de părinți, elevi, profesori, care s-au remarcat în perioada de pandemie

Vrâncenii pot nominaliza părinți, elevi, profesori sau comunități școlare care au făcut diferența pe perioada pandemiei în dezvoltarea climatului educațional. Eroii pandemiei vor fi răsplătiți la Gala Elevului Reprezentant, eveniment al Consiliului Național al Elevilor.

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea încurajează răsplătirea eroilor pandemiei din sistemul de învățământ! Toți cei care cunosc elevi, părinți, profesori ori alte persoane implicate în viața civică a comunității sunt invitați să-i nominalizeze în cadrul Galei Elevului Reprezentant pentru a le putea fi răsplătite meritele. Astfel, Consiliul Național al Elevilor organizează cea de-a patra ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 15 mai. Anul acesta, la baza proiectului va sta conceptul intitulat „ResetEDU – un nou capitol pentru educație”, aflat în strânsă legătură cu punctul în care se află sistemul educațional la un an de la începutul pandemiei. „După mai bine de un an de la debutul pandemiei, cred că a venit momentul să recunoaștem meritele eroilor care nu s-au lăsat învinși. Este vorba despre comunități școlare întregi care s-au mobilizat pentru formarea unui mediu de învățare prietenos, despre elevi activiști care, prin inițiativele lor, vor să aducă o schimbare în comunitate, despre profesori care au pierdut nopți încercând să gândească cursuri interactive și despre părinți care au riscat și au ajutat la formarea elevilor. Dacă dorim să schimbăm ceva, acum este momentul să aducem în față oamenii care și-au asumat rolul de pion al schimbării în comunitatea din care provin!”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, Sînziana Georgescu.

Astfel, oricine poate nominaliza o persoană care, prin acțiunile sale, contribuie la dezvoltarea climatului educațional, accesând următorul link: https://gala.consiliulelevilor.ro/nominalizeaza/. Categoriile în cadrul cărora se pot face nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10”, „Părinte – agent al schimbării” și „Comunități școlare reziliente”. Nominalizările se pot face până pe data de 30 aprilie. Regulamentul evenimentului, calendarul evenimentului, precum și alte informații privind criteriile de jurizare sau condițiile de eligibilitate ale persoanelor nominalizate pot fi consultate aici: https://gala.consiliulelevilor.ro/. (Biroul de Presă al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, departamentul de redacție)


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu