miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăStiri InterneSe apropie alegerile și Guvernul suplimentează fondurile pentru primării, dar taie de...

Se apropie alegerile și Guvernul suplimentează fondurile pentru primării, dar taie de la Educație, Cercetare, Transporturi, Fonduri Europene, Agricultură

Guvernul a pregătit o rectificare bugetară în acord cu interesele electorale. Principalii beneficiari de fonduri suplimentare sunt unitățile administrativ-teritoriale. Se știe că dacă aleșii locali sunt mulțumiți, atunci și implicarea lor electorală va fi în consecință. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, la rectificare se prevede că bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde de lei – ”2,9 miliarde de lei pentru echilibrare. Din această sumă, se prevăd în sumă globală 1,5 miliarde lei, urmând ca diferența să se aloce ulterior prin hotărâre de Guvern 1,5 miliarde de lei pentru PNDL. Totodată, s-a majorat cu 400 milioane lei pentru plafonul de împrumuturi/ trageri pentru unitățile administrativ teritoriale.”, precizează MFP.

În același timp, sunt câteva ministere care vor avea de suferit, nefiind prima dată când li se diminuează alocările bugetare. Astfel, proiectul de rectificare prevede că ”diminuările au fost operate de la Ministerul Transporturilor (-128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (-681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (- 310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetării și Inovării (- 369,1 milioane lei), Ministerul Educației Naționale (- 1,03 miliarde lei), Secretariatul General al Guvernului (-143,6 milioane lei).”, potrivit comunicatului Ministerului Finanțelor Publice.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu