AcasăSocietateScrisoare deschisă către președintele României, Nicușor Dan: ”Deciziile și atitudinea dumneavoastră, decuplare...

Scrisoare deschisă către președintele României, Nicușor Dan: ”Deciziile și atitudinea dumneavoastră, decuplare profundă de la electoratul care v-a susținut”

Domnule Președinte,

Organizațiile și grupurile civice semnatare vă adresează această scrisoare deschisă, profund îngrijorate de direcția în care ați ales să vă exercitați mandatul – un mandat câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat. Într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se întemeiază pe un veritabil contract social. Este o relație mutuală, în care cetățenii aleg să susțină un candidat în baza unor clauze explicite – promisiunile publice. Acestea nu sunt simple declarații de campanie, ci obligații morale și politice. Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente. Ați fost ales pe un val de speranță: promisiunea unui stat funcțional,  și fără  ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice. Astăzi, la aproape un an de la preluarea mandatului, suntem obligați să constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acțiunile dumneavoastră susțin în continuare status quo-ul. Ați ales să răspundeți criticilor nu cu argumente, ci cu aroganță. Nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care ați promis că îi veți combate. Mai grav, ați tratat cu superioritate oameni care au susținut activ schimbarea în bine, care și-au asumat costuri reale pentru a vă susține și care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-ați asumat.

Deciziile adoptate până în prezent indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupției și la amplificarea tensiunilor sociale și politice. Numirea Liei Savonea – percepută public drept unul dintre simbolurile justiției capturate – a reprezentat un semnal devastator pentru încrederea în independența sistemului judiciar. Nu este doar o decizie controversată, ci o declarație politică în sine, care contrazice frontal promisiunile asumate. Mai mult, numirea șefilor de parchete a fost însoțită de o pledoarie amplă în favoarea unor magistrați a căror activitate în trecut nu este doar lipsită de rezultate și profesionalism, ci care au sabotat însuși actul de justiție.

În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulți magistrați au semnalat public, recent, disfuncționalități grave din sistemul judiciar, susținute de dovezi și informații din interior. Aceștia și-au asumat riscuri reale, expunându-se în fața unui sistem judiciar represiv față de vocile critice, în speranța unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiții funcționale, echitabile și reformate. În paralel, asistăm la o intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupți, prin eliberări succesive și anulări de pedepse. Lipsa unei reacții ferme din partea instituției prezidențiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituțional de garant al statului de drept.

Eșecul serviciilor în gestionarea amenințărilor de tip război hibrid și rolul supradimensionat în societate ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de coordonare la nivelul cel mai înalt al statului. În loc de claritate și fermitate, am asistat la ezitare și reacții întârziate. În plan extern, poziționarea României a devenit oscilantă și lipsită de coerență strategică, fiind prea des aliniată unor oportunități de moment, în detrimentul interesului național pe termen lung. Numirile recente în fruntea parchetelor generale – persoane asupra cărora planează suspiciuni serioase de incompetență sau conexiuni cu rețele de interese – consolidează această direcție. Ele nu pot fi justificate nici prin criterii de profesionalism, nici prin cele de integritate.

Domnule Președinte,

Prin deciziile și atitudinea dumneavoastră recentă, ați demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul care v-a susținut. Ați ales să minimalizați această ruptură, în loc să o corectați. Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiționat de reforme reale și de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis. La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscați să rămâneți în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura.

Societatea civilă nu va rămâne spectator. Vom acționa, vom documenta și vom sancționa public fiecare decizie care trădează acest mandat. Nu vom mai accepta să fim păcăliți și disprețuiți prin promisiuni făcute doar pentru a fi încălcate. Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui.

  1. Federația Inițiativa Timișoara
  2. Valea Jiului Society
  3. Declic
  4. Corupția Ucide
  5. Agent Green
  6. Reset
  7. Codrii Iașilor
  8. Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”
  9. Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara
  10. Societatea Timișoara
  11. Freedom House România
  12. #activAG Pitești
  13. Asociația Împreună pentru A8
  14. Activism Civic Craiova
  15. Braşov Community
  16. Rezistența Civică Galați
  17. VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție 
  18. Inițiativa România
  19. Asociația Civica
  20. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
  21. Centrul pentru Inovare Publică 
  22. Asociația Respiro Human Rights Research Centre
  23. Miliția Spirituală
  24. Bankwatch Romania
  25. Asociația dexonline

Atașăm scrisorii și o selecție a opiniilor exprimate de voci puternice din societatea civilă.

TUDOR CHIRILĂ  – Domnule Nicușor Dan, ieri ați devenit primul pesedist al țării. De fapt, ați devenit primul uselist al țării. Este probabil cea mai rapidă transformare a unui politician în ultimii ani. Tot ieri, prin numirile pe care le-ați acceptat la șefiile parchetelor ați comis o serie de trădări. Ați trădat așteptările celor care v-au votat și care au sperat că România onestă înseamnă instituții conduse de oameni competenți, nu de loiali ai mafiei securisto politice. Ați trădat valorile pe care le-ați promovat se pare că doar declarativ în ultimii ani: reformă instituțională, justiție independentă, justiție funcțională. (9 aprilie – Facebook)

RADU VANCU – Dezamăgitor, ca să nu spun dezgustător felul în care Nicușor Dan insistă că procurarea Chiriac nu a protejat episcopul violator.  Insistența lui începe sa semene tot mai mult nu cu neutralitatea, ci cu complicitatea. (16 aprilie – Facebook)

EMILIA ȘERCAN – Jalnic, absolut jalnic modul în care președintele Nicușor Dan încearcă să justifice nominalizările plagiatorului Marinescu. Fac presă de atâta vreme, dar așa ceva nu am mai văzut. NICIODATĂ! (10 aprilie – Facebook)

GABRIEL PĂUN – L-au învățat bine şi repede. Acum e bine informat. Mai bine ca noi. Nimeni nu e mai bine informat ca el. Şi uite cu aşa atitudine de crocodil, sita a filtrat azi tot ce mai era fin în țară. Adică ultimii oamenii care judecă cu propria minte. Proşti sau deştepți, dar cu coloană vertebrală nene. Cu compas moral. Cu gândire critică. Prețul este însă uriaş căci miza este un popor trădat, umilit şi abandonat. De multe ori. Un popor care mai spera într-un colț de suflet că poate poate vom mai urcă o treapă să vedem un pic de lumină. Încă putem, dar avem nevoie de maturitate de la preşedinte. (10 aprilie – Facebook)

CRISTI DANILEȚ – Orice decizie cu privire la cariera magistraților trebuie să fie în afara subiectivismului. De aceea, politizarea nu are ce căuta aici. Pentru asta e necesar ca o funcție din justiție să nu fie ocupată de cel care ni se pare cel mai bun, ci de cel care este cel mai adecvat, pe baza unor evaluări obiective. Președintele țării nu poate avea păreri despre un procuror care să ocupe o funcție de conducere. Ci trebuie să aibă argumente factuale bazate pe meritele procurorului respectiv. Or, meritele, adică evaluarea activității profesionale, sunt strict atributul CSM. A contrazice decizia CSM înseamnă să aduci contra-argumente puternice și credibile. Nu părerologii, postacii și comentatorii trebuie validați sau contraziși de Președinte în numirea procurorului de la vârful sistemului, ci… CSM. Că de aia avem un astfel de organism. (9 aprilie – Facebook)

ONDINE GHERGUȚ – Președintele țării ne-a făcut #proști! Nici măcar #arogantul Klaus Iohannis, fost președinte al României, nu a îndrăznit să #insulte inteligența oamenilor care l-au susținut și votat! Iată că se poate și mai rău! Mi-e din ce în ce mai clar: președintele Nicușor Dan nu are de gând să se implice în lupta anticorupție și împotriva crimei organizate, împotriva spălării de bani și a infracțiunilor economice de sute de milioane de euro. (8 aprilie – Facebook)

RADU HOSSU – Nicușor Dan în conferința de presă de mai devreme i-a apărat pe acești oameni și i-a atacat pe cei care-l critică, fie ei jurnaliști, fie ei „influenceri”. Se întreabă cum vom fi trași noi la răspundere dacă greșim. Spun noi, pentru că și eu, fiind cel care i-a cerut să se dezică de Matei Păun în campanie, lucru pe care l-a făcut a doua zi după cererea mea publică ce a ajuns la milioane de vizualizări, sunt identificabil prin expunerea lui („cei care mă acuzau că din cauza lui Matei Păun o să vând România rusiei”). Președintelui îi răspund simplu: dacă eu greșesc sufăr eu și poate câțiva apropiați. Dacă dumneata greșești suferă o țară întreagă și chiar democrația. Nicușor Dan a ignorat secția procurori CSM. A ignorat hoția Ministrului Justiției Radu Marinescu. A ignorat protestele de stradă. A ignorat opinia societății civile. A ignorat opinia magistraților care au protestat în urma documentarului Recorder. (8 aprilie – Facebook

ANDREEA PORA – Absolut jenant Nicușor Dan încercând să-și justifice numirile la parchete. Se face a nu pricepe ce e în neregulă cu ele- procurori fără nicio performanță, propuși de PSD ( plagiatorul Marinescu de unde o fi?) și fără nici o viziune reformistă. Spune că are de 100 de ori mai multe informații decât oricine, așa o fi. Dar de unde vin aceste informații? Cumva de la servicii, de la cei care au contribuit la capturarea justiției? Spune că își asumă și că va răspunde politic dacă a greșit. Până atunci mai sunt 4 ani și, sincer, nu cred că interesează pe nimeni în ce fel va răspunde (se gândește, probabil, la un al doilea mandat, deși după faza de azi nu cred că mai are vreo șansă) dacă anticorupția e îngropată. În culise se vehiculează că ăsta a fost dealul cu PSD pentru a-și pune oamenii la SRI și SIE. Nu cred. Pur și simplu aceste numiri sunt pe gustul lui Nicușor, îl reprezintă. O mare dezamăgire. Rușine, Nicușor! (8 aprilie – Facebook) Revista 22, 10 aprilie – Mitul reformismului lui Nicușor Dan. Urmează mare blat

CRISTI PANTAZI – Președintele pare acum paralizat de frica PSD ca un iepure în fața unei cobre. Trocul pe procurori nu anunță nimic bun pentru desemnările de noi șefi la serviciile secrete. (…) Numirea procurorilor-șefi e unul dintre cele mai importante momente din mandatul unui președinte și o decizie crucială pentru societate. Alegerile făcute de șeful statului dau direcția pentru miile de procurori care funcționează în sistem ierarhic. Ei înțeleg rapid dacă președintele vrea anticorupție reală sau doar un simulacru de justiție. La fel, cetățenii înțeleg dacă speranțele lor pentru o justiție eficientă și-au găsit sau nu răspunsul în deciziile președintelui. (G4media – 11 aprilie)

VLADIMIR TISMĂNEANU – Politica democratica se intemeiaza pe contract. Într-un contract, ambele parti au drepturi, obligatii si asteptari. Relatia unui om politic cu comunitatea celor care l-au adus intr-o functie de varf nu se verifica doar dupa un numar de ani, la urmatoarele alegeri. Contractul nu este suspendat pentru patru sau cinci ani. Mandatul se acorda pentru atingerea unor scopuri. Votul a fost nu doar negativ, pentru ca ceilalti erau mai rai. A fost si, de fapt, mai ales, pozitiv. Un vot pentru ceva. Nu doar pentru cineva. Am spus nu doar ceea ce nu vrem. Am spus ceea ce vrem. Domnul Nicusor Dan a ajuns Presedintele Romaniei in numele unei sperante. Nu a primit un cec in alb. Credibilitatea justitiei este un test fundamental pentru calitatea democratiei. Citesc reactiile de azi, frustrate, iritate, exasperate, dezamagite la numirile din justitie si-mi amintesc titlul unei carti scrisa candva de un respectat om politic american. Se chema „The Arrogance of Power”. Autorul era senatorul William Fulbright. Bursele Fulbright au fost numite pentru el. Nu e nevoie de veste galbene pe strazi. Reactiile ultragiate de azi sunt vestele galbene ale cetatenilor care se simt abandonati. Nu putini, chiar tradati. (9 aprilie – Facebook)

MARIAN CEAUȘESCU – Există anumiți oameni care cad în capcană, cum e Nicușor Dan, capcana făcută de Servicii. Ce a făcut ieri, că i-a pus pe acei procurori șefi, după ce i-a atacat, acum i-a pus. Din păcate, deziluzia se numește ‘un al doilea CDR’. Identic, în 1996, aveam atunci 26 de ani… Din păcate, după dezamăgirea CDR a urmat Băsescu în al doilea mandat, apoi Iohannis în al doilea. Din păcate, Nicușor a început de la primul mandat cu o deziluzie. Mă duc peste el. Eu i-am spus când a ajuns președinte că îl voi critica, dacă va greși”.  Ziare.com (comunicat de presă)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu