sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăSocietate”Scrisoare” de la ANPC către Moș Nicolae, cu recomandări privind achiziționarea de...

”Scrisoare” de la ANPC către Moș Nicolae, cu recomandări privind achiziționarea de jucării și dulciuri

Dragă moșule, te rog ca atunci când te hotărăști să îți umpli tolba ta cea minunată cu cadouri pentru copii care, bineînțeles că au fost cuminți, să ai în vedere câteva lucruri, la care ar trebui sa fii foarte atent. Mai exact, dacă doresti să dăruiesti o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copii, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ții cont de următoarele sfaturi:
✓ să achizitionezi jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care vei avea nevoie, Moşule, pentru a putea proba tranzacția, în cazul în care, în mod justificat, doresti să reclami calitatea/siguranța unui produs;
✓ să alegi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei;
✓ trebuie să ai în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;
✓ să verifici dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, următoarele elemente:
– coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați);
– numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
– marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură.
Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria.
✓ să verifici existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română și trebuie respectate.
Te sfătuiesc, Mosule, să nu cumperi jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca cu părțile mici. De asemenea trebuie respectate atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenție. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. Fraza ”Atenție. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 și 3 ani; fraza și simbolul nu trebuie puse împreună, pe etichetă.
După achiziționarea unei jucării și după ce le-o dăruiești, Moșule, copiilor, părinții trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire. Copiii trebuie supravegheaţi când se joacă și părinții trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului. De asemenea, părinții trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă sunt respectate. Întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cât şi din cel al folosirii lor, asiguraţi-vă că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere.
Totodată, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea. Jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă echipamente, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.
Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „Atenţie! A se purta echipament de protecţie.” În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie.
Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/ uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile deteriorate. Părinții să se asigure că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.
Atenționez părinții care doresc să facă o surpriză cât mai plăcută copiilor lor ca, înainte de a cumpăra diverse sortimente de bomboane și ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (bomboane, tablete, figurine etc.), care să nu le afecteze sănătatea, să aibă în vedere următoarele recomandări:
În primul rând, achiziționarea acestor produse se va face numai din locuri autorizate. Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanți, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanșeitate) și încadrarea produselor în data durabilității minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător.
Etichetele trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului (ȋn cazul produselor din import se vor înscrie numele și adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România), data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română.
Pentru ciocolată și produse din ciocolată trebuie menționat în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, astfel: “cacao…% minim”. În cazul ciocolatei umplute se menționează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantității nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. Această excepție nu se aplică produselor cu o greutate netă mai mică de 50 grame fiecare, atunci când sunt prezentate într-un ambalaj conținând două sau mai multe astfel de produse, dacă conținutul net total, inclusiv ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. În cazul produselor din ciocolată turnate și goale în interior, această indicație poate fi înlocuită cu conținutul net minim. De asemenea, trebuie menționat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depășește 1% din masa produsului.
Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzație de rugozitate la masticare, culoare și gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă.
De asemenea, părinții trebuie să fie foarte atenți dacă pe eticheta produselor există informații cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenționării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” în cazul menționării în lista ingredientelor a coloranţilor, înscriși în Anexa V la Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.
Dacă vor exista si situatii (chiar dacă puține si izolate) în care vei dori să aduci o nuielușă copiilor care nu au fost chiar cei mai cuminți, te rog să ai, de asemenea, în vedere că aceste produse trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: -să aibă informațiile privind caracteristicile esențiale ale lemnului….etc traduse în limba română
-să aibă marcaje CE
-să aibă prețul afișat
-să nu folosească sintagme de genul GRATIS/CADOU sau derivate.
Si, cel mai bine, să nu le mai cumperi, Moșule, și să te limitezi la cadouri, că poate că, atunci când erai și tu micuț, ai mai făcut câte o trăznaie/boacănă și nu ai fost pedepsit. Părinții/ bunicii tăi au dat, atunci, dovadă de toleranță și este momentul să faci și tu același lucru. (Paul Anghel, director general ANPC)
spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu