joi, mai 2, 2024
AcasăSocietateȘcoala a început și pentru 32 de deținuți de la Penitenciarul Focșani

Școala a început și pentru 32 de deținuți de la Penitenciarul Focșani

Serviciul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Focșani, în data de 05.09.2022, anunță deschiderea noului an școlar 2022-2023, pentru un număr de 32 de persoane private de libertate aflate în custodia unității, care s-au înscris la cursurile de instruire școlară.  Numărul persoanelor private de libertate, selecționate în vederea participării la această activitate, este permanent într-o dinamică și reprezintă participanții care manifestă o atitudine pozitivă în ceea ce privește procesul instructiv-educativ și își doresc să adopte un model de gândire și comportament în acord cu normele sociale și morale promovate în societate. Educația reprezintă o componentă complexă a existenței umane, iar prin rolul său fundamental, are scop dezvoltarea responsabilității și independenței individului. Caracterul permanent al educației contribuie, în mod decisiv, la modelarea personalității umane și la formarea acesteia, adaptată la valorile și dinamica societății.

Administrația Penitenciarului Focșani, dorește să transmită astfel, debutul noului an școlar 2022 – 2023, ca fiind un eveniment cu însemnatate pentru întregul sistem penitenciar și își exprimă, încă odată, aprecierea pentru eforturile de organizare și desfășurare a procesului de învățământ, ale întregului personal care are responsabilități în domeniul instruirii școlare, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Școala Gimnazială Adrian Păunescu” din Focșani. Îmbunătățirea nivelului de instruire școlară reprezintă un pas extrem de important în procesul de reintegrare socială a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, astfel că acest demers nu poate decât să încurajeze si să ofere participanților suportul necesar pentru revenirea acestora în societate. (SURSA: Penitenciarul Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu