sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăOpiniiSchimbarea de la echipa de fotbal: acțiune cu premeditare?

Schimbarea de la echipa de fotbal: acțiune cu premeditare?

Schimbarea conducerii tehnice a echipei de fotbal a Focșaniului pare o surpriză pentru microbiști și pentru cei care nu cunosc situația reală a clubului sportiv, în general, și a Secției de fotbal, în special. Echipa a pornit pregătirile pentru sezonul 2019-2020, acum o lună, cu gânduri mari și obiectiv clar: promovarea în liga secundă. S-au adus, mai întâi, oameni pe partea administrativă, apoi câțiva jucători. Între timp, ceva nu a mers în relația antrenori – conducători, astfel că s-a ajuns la ruptură, în plină perioadă de pregătire. Potrivit unui comunicat semnat de președintele CSM Focșani 2007, Viorel Ciubotaru, ”antrenorii Vasilică Burgă și Adrian Toma au refuzat să semneze noi contracte nefiind de acord cu unele clauze contractuale: asumarea obiectivului ca echipa să se afle pe primul loc sau la cel mult trei puncte de prima clasată, obligația de a prezenta rapoarte de activitate săptămânale, prevederile capitolului referitor la forța majoră. Antrenorii Vasilică Burgă și Adrian Toma au solicitat o perioadă de opt etape în care să nu funcționeze clauza referitoare la primul loc sau trei puncte de prima clasată, solicitare cu care conducerea clubului nu a fost de acord.”

Însă, lucrurile nu par a fi așa cum le prezintă conducerea clubului sportiv al Primăriei Focșani. Din informațiile noastre, antrenorii Burgă și Toma și-au asumat obiectivul sportiv, nu l-au refuzat, așa cum susține conducerea clubului. De asemenea, obiecțiile antrenorilor au vizat explicarea/ lămurirea și completarea clauzei de ”forță majoră”, în spiritul activității fotbalistice, nu comerciale. Un alt punct din contract, solicitat a fi lămurit sau eliminat, a fost următorul: ”Structura sportivă poate transfera pentru o perioadă determinată, antrenorul principal la o altă structură sportivă, sub condiția ca perioada respectivă să nu depășească data de încetare a prezentului contract. Pe perioada transferului, pe o perioadă determinată, structura sportivă parte în prezentul contract, nu mai are prevăzută nicio obligație prevăzută de prezentul contract, față de antrenorul principal.” Adică șefii Primăriei/ clubului l-ar fi putut trimite pe antrenorul de fotbal Vasile Burgă la secția de box, de exemplu, fără explicații și fără să mai respecte obligațiile contractuale. Credem că niciun antrenor nu ar fi acceptat așa ceva. Oare și antrenorii de la celelalte secții ale CSM Focșani 2007 au semnat un astfel de contract, care să prevadă că pot fi trimiși oriunde vrea conducerea administrativă? Adică cel de la handbal să fie trimis la judo, cel de la volei să fie transferat la karate, iar cel de la baschet să fie trimis la șah?!

Așa că, punând cap la cap aceste date, precum și informațiile din surse sportive și ale clubului, credem că se urmărea de mai mult timp ”mătrășirea” antrenorilor Burgă&Toma. Se aștepta doar momentul oportun. Forțarea unui obiectiv îndrăzneț, care să fie îndeplinit rapid, la modul heirupist (și din interes electoral), și impunerea unor clauze ”speciale” în contract au dus, iată, la ruptura oficială dintre cele două părți. Potrivit comunicatului CSM Focșani 2007, de echipă se ocupă, de acum înainte, Marius Bratu și Mircea Lazăr. Anul trecut, i se făcuse o ofertă fostului fotbalist și arbitru Ionică Serea, însă prevederile financiare nu l-au satisfăcut pe acesta din urmă. Apoi, la bursa zvonurilor, a apărut numele fostului stelist Rică Neaga, prezent în tribunele Stadionului Milcovul, la câteva partide, sezonul trecut.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu