joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateSchimbăm ora la noapte și dormim mai puțin

Schimbăm ora la noapte și dormim mai puțin

România va trece, la noapte, la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00. Trecerea la ora de vară înseamnă că vom dormi cu o oră mai puțin, având în vedere că ceasurile vor fi date înainte. Duminică, 27 martie, va fi cea mai scurtă zi din an, cu numai 23 de ore. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări de pe glob. România a aderat la ora de vară în anul 1932. Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru mai multe garnituri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, trenurile vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit. Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până la noapte, la ora 03.00, care devine ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca din gări la orele din programul aflat în vigoare, respectând ora oficială de vară.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu