luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneScandal imens şi ameninţări cu puşcăria în Consiliul Local Focşani

Scandal imens şi ameninţări cu puşcăria în Consiliul Local Focşani

O hotărâre de consiliu local iniţiată de majoritatea PSD din consiliul local Focşani a provocat marţi seară un scandal imens în consiliul local. Hotărârea în cauză privea darea în întreţinerea Direcţiei de Dezvoltare a 12 hectare de spaţii verzi într-un cartier modernizat cu fonduri europene. Prin proiect, administraţia locală s-a angajat că va întreţine aceste spaţii verzi, în caz contrar urmând să plătească banii care s-au investit în proiect. Grupul liberal s-a abţinut de la vot, pe motiv că proiectul a fost cu probleme iar firma care a realizat lucrarea, în speţă Romprest, a omului de afaceri Florian Walter, se află în litigiu cu primăria Focşani. Proiectul avea nevoie de   două treimi ca să treacă, lucru care nu s-a întâmplat, ceea ce l-a înfuriat pe primarul Cristi Misăilă, care le-a promis aleşilor liberali că le face plângeri penale

”Voi face acţiune în instanţă împotriva consilierilor care vor vota împotrivă sau care se vor abţine, pentru că există o procedură foarte clară care spune că aleşii locali răspund administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor care le revin”, a spus Misăilă

Consilierii liberali au explicat, astăzi, de ce nu au votat proiectul de hotărâre care a născut atâtea controverse. Aceștia susțin că proiectul le-a trezit suspiciuni și că primarul Cristi Misăilă a dat dovadă de lipsă de transparență. ”Managerul de proiect, Eugenia Drăgușanu, a anunțat că sunt mari probleme la Planul de Dezvoltare Urbană (PIDU) și că lucrările realizate de firma Romprest fac obiectul unui dosar deschis de procurorii DNA. De altfel, această firmă se află în atenția DNA și pentru lucrări realizate în alte orașe. Deși lucrările nu sunt în regulă, Primăria Focșani a făcut plăți către această firmă. Noi ne-am abținut la vot din cauza lipsei de transparență din partea primarului Cristi Misăilă. Am solicitat lămuriri și informațiile necesare pentru a vota în cunoștință de cauză dar am primit jigniri și chiar amenințări. Nu excludem rediscutarea proiectului dar cu transparență și cu toate datele la vedere”, a declarat consilierul PNL Nicu Tănase. ”Am adresat întrebări referitoare la PIDU încă de acum 8 luni dar nu am primit niciun răspuns până acum. Care sunt indicatorii acelui proiect realizat cu fonduri europene? Nu ni s-a răspuns. Dacă se asigură transparență, nu vom avea nimic împotrivă sa-l votăm”, a susținut și un alt consilier local PNL, Ana Maria Dimitriu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu