sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStiri InterneȘase noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Șase noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Începând de mâine, 26.09.2019, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 6 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amenda contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare. Punctele de control ce urmează a fi puse în funcţiune la data de 26.09.2019, sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Zimnicea, Turnu Măgurele, Foeni, Moraviţa, Jimbolia şi Vama Veche.
Astfel, de mâine, vor fi 92 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi. Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR.
Adresăm conducătorilor auto rugămintea de a verifica înainte de a utiliza reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi valabilitatea rovinietei. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziţia acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secţiunea Verificare Rovinieta) şi www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare). (CNAIR SA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu